Header pagina FMS site APIA

Solicităm de Urgență Modificarea Impozitului Auto 2026

Campanie inițiată de APIA – Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile

Deja: 307 semnatari

Alătură-te și tu!

NE PROPUNEM

  • 🎯 Să atragem atenția autorităților asupra anomaliilor generate de noua formulă de calcul a impozitului auto, introdusă din 2026!
  • 🎯 Să susținem proprietarii de mașini care au ales tehnologii mai ”curate”, moderne, mai sigure în trafic și care, de anul acesta, sunt ”penalizați”, plătind impozite mai mari decât posesorii de autoturisme mult mai vechi și mai poluante!
  • 🎯 Să oferim o alternativă eficientă de impozitare, fundamentată tehnic și științific, aliniată la cele mai bune practici din statele Uniunii Europene!

CONTEXT

Impozitul auto, aplicabil începând cu ianuarie 2026, generează o serie de efecte nedorite, injuste pentru anumite categorii de proprietari care sunt suprataxați!

Formula oficială din 2026 calculează impozitul exclusiv pe baza cilindreei și a normelor Euro, ignorând complet:

  • Emisiile de CO2 - Normele Euro nu sunt echivalente si nu conțin nivelurile emisiilor de CO2;
  • Anul de fabricație - O norma euro se poate întinde pe o perioadă variată de timp (ex. Euro 6 este aplicat din 2014 pana în prezent, ceea ce presupune că o mașină produsă în 2025 va plăti același impozit ca o mașină produsă în 2015, pentru aceeași capacitate cilindrică);
  • Tehnologiile verzi nou introduse - Motorizările hibride, deși au capacitate cilindrică mai mare, consumă și poluează mai puțin decât motorizările vechi, cu combustie internă.

În paralel, formula propusă de APIA și ignorată de Guvern respectă cu adevărat principiul ”poluatorul plătește”! Având la bază trei componente strategice, Cilindree + Vechime + Emisii CO2, această formulă ia în considerare:

  • Bunele practici din celelalte state europene, în concordanță cu obiectivele de mediu ale Comisiei Europene;
  • Factorul social, asigurând un nivel de impozitare echitabil în raport cu principale2 și vechimea autoturismelor, în detrimentul normei Euro;
  • Siguranța participanților la trafic, susținând autoturismele ”verzi” și moderne care sunt dotate implicit cu tehnologii avansate și sisteme de siguranță devenite standard obligatoriu în UE, începând cu iulie 2024 (GSR 2 - General Safety Regulation UE 2019/2144).

ANOMALII GENERATE DE FORMULA ACTUALĂ

În urma implementării noii formule de calcul, a rezultat creșterea disproporționată și inechitabilă a sarcinii fiscale pentru proprietarii de mașini hibride cu an de fabricație recent, în raport cu cei ce dețin mașini mai vechi, cu motorizări pe benzină / diesel.

Mai jos, vă prezentăm doar câteva cazuri din zecile de mii de situații injuste cu care se confruntă, în prezent, cetățenii:

  • Autoturismele noi hibride sunt taxate mai mult față mașinile vechi, chiar dacă au tehnologii moderne și implicit emisii de CO₂ mult mai bune!

    Exemple de calcul impozit auto 2026

    Ford Kuga full hibrid

    • Motor: 2488 cm3, Euro 6
    • An: 2025
    • Emisii CO2 WLTP: 120-133 g/km
    992 lei

    Ford Kuga diesel

    • Motor: 1997 cm3, Euro 5
    • An: 2010
    • Emisii CO2 WLTP: ~185-195 g/km*
    267 lei

    Toyota RAV4 full hibrid

    • Motor: 2487 cm3, Euro 6
    • An: 2025
    • Emisii CO2 WLTP: 126-131 g/km
    992 lei

    Toyota RAV4 benzina

    • Motor: 1987 cm3, Euro 5
    • An: 2010
    • Emisii CO2 WLTP: ~200-210 g/km*
    267 lei

    Honda CR-V full hibrid

    • Motor: 1993 cm3, Euro 6
    • An: 2025
    • Emisii CO2 WLTP: 114-120 g/km
    246 lei

    Honda CR-V diesel

    • Motor: 1597 cm3, Euro 5
    • An: 2013
    • Emisii CO2 WLTP: ~140-150 g/km*
    140 lei

    *Valorile emisiilor de CO₂ prezentate în această analiză au fost obținute prin conversia valorilor omologate conform ciclului NEDC (aplicabil vehiculelor mai vechi, Euro 5) în valori echivalente WLTP, în scop strict comparativ și ilustrativ.

  • Mașinile nu sunt diferențiate în funcție de vechime la plata impozitului, astfel un autoturism Euro 6, fabricat în 2025, va plăti exact aceeași taxă ca un autoturism Euro 6, fabricat în 2015, dacă ambele au aceeași capacitate cilindrică. Diferența de 10 ani între ele implică însă numeroase discrepanțe la nivel tehnologic, al poluării și al siguranței în trafic.

CONCLUZIE

Susține demersul APIA pentru corectarea efectelor nedorite apărute la implementarea actualei taxe auto și pentru construirea unui nou cadru fiscal corect și coerent, benefic cetățenilor, aliniat practicilor europene și realităților actuale din piață!

Semnează pentru modificarea de urgență a Legii Impozitării Auto 2026, conform bunelor practici și a criteriilor tehnice, științifice și sociale!